Wild at heart, Sweet with Art

Privire de ansamblu al expoziției „Wild at Heart, Weird on top” curatoriată de Horațiu Lipot, ©Annart

Wild at heart, Sweet with Art,

Mihnea-Paul Popescu

În principiu, frumusețea artei a ținut de un spirit liber și autentic al artiştilor de a se expune fără a fi ostracizați de un public sensibil la diferite exprimări ale etosului uman. Arta nu se rezumă doar la o înfățișare superficială a unei estetici puternic rafinate, ci și la actul de creație, care  se sprijină pe profunzimea expresiei umane, pe sinceritatea individului fără mascǎ. 

În fapt, ceea ce curatorul Horațiu Lipoț a încercat să transmită prin expoziția pe care a propus-o, „Wild at Heart and Weird on top”, la AnnaArt Contemporary Gallery,  ține de modul în care omul percepe ideea de LIBERTATE sau de cum se reflectă acest concept în definirea creației. Dacă pentru unele persoane cuvântul „Wild” (sălbatic) înseamnă un comportament deviant, tocmai această asumare de a-ți îmbrățișa imperfecțiunile cu toate riscurile etichetărilor negative (Weird on Top) se erijează ca o dovadă a libertății individuale; artistul simte că este liber, trăiește liber și acționează liber în momentul în care realizează că prin intermediul  imaginației poate să chestioneze regulile și rigorile sociale.

Și totuși anumite dileme se cer rezolvate. În fond, cum se reflectă LIBERTATEA artei în viața realǎ? Ce înseamnă această LIBERTATE cu adevărat? Dacă încercăm să atribuim un răspuns concret acestor întrebări, se constată că ele ajung să ofere un sens tematicii expoziției mai degrabă printr-o perspectivă kantiană asupra elementelor estetice. La baza artei nu stă altceva decât o relație strânsă dintre imaginație și rațiune, care consfințește actul de creație; imaginația, fiind instrumentul liberului arbitru care aranjează imaginile, trăirile și emoțiile sub forma unei noi reprezentări vizuale, iar instrumentul rațiunii reprezentat de linii, forme și tehnici, care utilizate de artist redau produsul imaginației pe material. Dar pentru ca relația imaginație-rațiune într-o operă de artă să funcționeze, artistul trebuie să își asume și rolul unui geniu, în viziunea lui Kant, geniul este expresia talentului natural care posedă abilitățile de a crea liber, de a fi autentic și original, un pic „wild” prin comportamentul său, așa cum sugerează titlul expoziției.

Dacă ne îndreptăm atenția asupra modului în care a fost organizată expoziția, conceptul de LIBERTATE se răsfrânge și asupra stilurilor diferite artistice reprezentate în planul curatorial al vernisajului. În acest caz, contopirea lucrărilor de artă abstracte cu cele figurative într-o singură expoziție sub aceeași tematică arata un act de desprindere față de canoanele tradiționale ale proiectelor curatoriale existente care se axează pe panotarea unui singur stil de opere de artă. În arta contemporană, cheia unei expoziții reușite ține de flexibilitatea curatorului de a alege diferite tematici, distincte de cele precedente, și  de a-și asuma riscurile de a aduce în fața iubitorilor de artă noi direcții estetice. În fond, riscul aplatizării conceptelor curatoriale, urmate de recurența unor idei determină identificarea de alternative în pregatirea unui vernisaj, așezarea operelor abstracte cu cele figurative într-un singur spațiu, confirmând traiectoria ușor avangardistă a conceptului. Ceea ce pot remarca la organizarea concepută de Horațiu Lipoț se leagă de aglutinarea în diversitate a lucrărilorpanotate; stilul abstract nu intenționează să se suprapună peste cel figurativ ca într-o competiție între varietățile artistice, ci se completează reciproc pentru a contura tema centrală a expoziției; libertatea de creație a artiștilor. Așadar, fiecare lucrare însumează o poveste, o trăire intensă și un sentiment care se întărește sub forma unei identități vizuale proprii.

Pentru o analiză mai clară a expoziției, este indicată o descriere mai detaliată a unui număr destul de  restrâns de lucrări expuse în cadrul vernisajului și care la rândul lor prin estetica abordată, susțin tema conceptului curatorial. În acest caz, lucrările în stil figurativ aflate la al doilea etaj al clădirii, atrag atenția prin originalitatea și autenticitatea estetică și stilistică ce țintește să reinterpreteze canoanele clasice vizuale cu care am fost obișnuiți. De exemplu, tabloul lui Nicolae Romanițan „Cybersphynx no.3” se plasează în arhetipul de opere care propun o analiză pe un model antropologic al evoluției umane, fundamentat în urma unor studii riguroase din istoria și mitologia civilizațiilor noastre. Inspirația artistului din picturile rupestre, cu precădere din lucrările Peșterii Lascaux,  confirmă direcția asumată de pictor, spinările de animale plasate în jurul componentelor digitale precum hard-disk-ul, monitorul cu tub, tastatura sau antena parabolică se conturează drept mărturii vizibile ale existenței vieții umane într-un peisaj post-apocaliptic ale unei perpetue degradări ale mediului material. Astfel, simbolistica elementelor tehnologice expune această cursă fără opreliște a umanității către progres, o mișcare adesea disruptivă care generează în jurul ei mult haos și multă suferință cu scopul făuririi unei noi civilizații, una care se proclamă ar fi superioară celeilalte. 

Apelul subtil la mitologia egipteană, în special la figura Sfinxului în degradare, plasat în fața Piramidelor din Gizah și decorate cu elemente grafice specifice circuitelor integrate, chestionează viabilitatea progresului cu orice preț; este oare omul pregătit să își depășească propria condiție, acest ciclu al dezvoltării sale definit prin relația distrugere-reconstrucție-distrugere fără a cauza o extincție în masă? Sau întocmai, propășirea digitală a plasat umanitatea într-un vârf al evoluției sale de la simpli vânători-culegători la niște ființe superioare ce sunt  capabile prin creațiile lor tehnologice să își decidă propriul destin chiar și cu riscul dispariției totale? Iar aceste întrebări retorice ar semnifica chintesența acestei opere, Sfinxul egiptean înfățișat cu un ochi roșu de Cyborg fiind o amprentă a unor structuri civilizaționale atemporale reziliente chiar și în fața unei degradări continue cauzată de disiparea factorului uman. 

Din punct de vedere al cromaticii, pictura în ulei a artistului clujean se înscrie într-o reinterpretare a clar-obscurului caravagian ce nuanțează atmosfera tenebră, escatologică a dimensiunii postapocaliptice prin redarea volumelor sfinxului si piramidelor cu ajutorul tehnicii tridimensionalității, respectiv prin minimalizarea graduală a luminii pentru a evidenția umbrele în prim-planul tabloului. Astfel, mutilarea naturii este atent sintetizată sub o paletă cromatică de roșu și negru închis la nivelul cerului îmbinată cu nuanțe de maro la nivelul construcției chipului Sfinxului și ale piramidelor din spatele lui. În registrul inferior al lucrării se mai pot observa și câteva inserții de pictograme din Windows-urile vechi, asemănătoare hieroglifelor egiptene,  care ar indica trimiteri discrete la istoria civilizației noastre: de la primele imperii care au definit Epoca Antichității și până la fazele incipiente ale fenomenului digitalizării care au marcat începutul  Secolului XXI.

Nicolae Romanițan, Cybersphynx no.3, ulei pe pânzǎ, ©Annart

Continuând cu următoarea operă, experiența libertății artistice nu se limitează doar la o prezentare a tematicilor sociale sub lupa cunoștințelor istorice sau antropologice, ci instinctul „wild” al creației se poate extinde înspre anumite sfere de reprezentare ale sentimentelor umane. În sine, omul este o ființă complexă, șlefuită din mai multe părți, fiecare dintre ele împachetând un amalgam de simțiri și emoții care îi conturează etosul. Iar lucrarea artistului Marius Ghita „ Porcelain Ginger” se încadrează în tiparele de opere de artă în care sensibilitatea umană este transpusă prin diferite stări ale individului, în acest caz particular prin chipul gingaș și firav al fetiței. Astfel, piesele artistului Marius Ghita se remarcă printr-o abordare unică a realismului contemporan, în care formele și trăsăturile faciale sunt redate sub o manieră fotografică, în simetrie cu cele din viața reală.  În fapt, pictorul Ghita nu intenționează să imortalizeze perfecțiunea frumuseții umane în acest tablou, ci scopul conturării acestei figuri de copil este să redea vulnerabilitatea și fragilitatea sufletului feminin, așa cum îl percepe ființa umană în viața cotidiană. Lumina joacă și ea un rol semnificativ în evidențierea mușchilor faciali, carnației buzelor, simetriei nărilor și fineții pomeților. În plus, utilizarea unei nuanțe de bej deschis la nivelul construcției trăsăturilor faciale expune privitorului aparența unei suprafețe pure, asemănătoare porțelanului care contribuie astfel la cruditatea și la inocența copilului. De remarcat este și folosirea unor culori reci de albastru deschis și maro în compoziția fundalului, respectiv în redarea peisajului natural din spatele personajului feminin pentru a aduce o notă de prospețime lucrării, dar și pentru a nu distorsiona atenția privitorului de la chipul fetiței, elementul central al operei. 

Folosirea acestor îmbinări cromatice ale culorilor reci cu scopul sprijinirii figurii centrale se inspiră din realismul de Secol XX al picturii românești, cu precădere de la artiști de referință precum Corneliu Baba care centrau în portretele sale punctul vizual asupra personajului principal, restul obiectelor și nuanțelor ce defineau spațiul din jurul figurii umane, își arogau un rol complementar în dezvăluirea trăsăturilor personajului reprezentat. 

Marius Ghita, Porcelain Ginger, ulei pe pânză, 2026, ©Annart

Deslușirea procesului de creativitate a individului nu se termină la exprimarea sinceră a emoțiilor și sentimentelor pe pânză, așa cum sunt percepute în operele pictorului Marius Ghita; Fantezia artistului nu posedă limite clare privind subiectele sau temele pe care le poate aborda. Acest„born to be wild” care vine pe un fond instinctual reprezintă  în acest caz, frumusețea actului creativ; arta devine relevantă pentru artist în momentul în care îi permite acestuia să se joace cu propriile sale imagini, forme, trăiri, experiențe personale așa cum consideră. De exemplu, lucrarea intitulată „Me, Myself and I” a pictorului Gabriel Stoian se încadrează în tiparul de opere în care reveria artistului se constituie ca un element inerent ale alegoriilor reprezentate. Ca și în creațiile daliene, în care visul își arogă calitatea principală de coordonator al formelor și figurilor într-un spațiu vizual deschis și predispus haosului mintal, suprarealismul artistului român așează în planul privitorului diferite personaje cu valențe simbolice cu scopul de a expune nu doar o simplă scăpare a creativității,ci și o satiră subtilă prin care pictorul intenționează să nu se supună limitelor actuale ale libertății de exprimare . Astfel, simbolul maimuței cu sceptrul în mână, așezat în stânga bărbatului cu pelerină verde întruchipează figura umană predispusă imitării comportamentelor din jurul ei cu scopul de integrare într-un grup social.

 Acest tip de comportament înfățișat de pictor a fost intens studiat în opera cercetătorului Charles Darwin „Expresia emoțiilor dintre oameni și animale”, în care a fost analizat un grup de primate ce deprindeau gesturi și mișcări una de la cealaltă cu intenția de a supraviețui. Iar dacă în cazul grupului de animale,  elementul central al comunicării și coordonării este mâncarea și modul în care este împărțită,în opera sa, artistul introduce o icoană cu figura lui Iisus Hristos pentru a iniția o cercetare mai amplă asupra influenței factorului religios în ritualurile umane. Așadar ,personajul creștin cunoaște o dualitate în interpretarea sa; poate fi privit atât dintr-o concepție satirică asupra conformismului pe care religia îl creează la nivelul subconștientului ca un pe un mijloc de supunere fără rezistență, dar și dintr-un unghi sociologic în care funcționarea unei structuri sociale se va centra de fiecare dată în jurul unui lider, fie și acesta din sfera religiei. Pentru că necesitatea existenței unei ordini și unei stabilități într-un ansamblu social a fost adesea asociată celei mai capabile și puternice ființe din grupul respectiv, religia a acționat în multe momente ca un garant al unui aparent echilibru al unei mase de oameni, ca pe un fel de autoritate care împarte în mod egal bunăvoință și suferință pentru păstrarea controlului.

La nivelul construcției cromatice a tabloului, se observă utilizarea culorilor stridente de galben, verde și roșu pentru a captiva privirea pasionatului de artă asupra reveriei. Această tehnică este prezentă în lucrările suprarealiste, de la artiști precum Salvador Dali și până la pictori precum Victor Brauner sau Henri Matisse, cu scopul de a contura dimensiunea fanteziei extreme, de a imersa privitorul în visul și frenezia artistului, în ceea ce am putea numi sub alți termeni un „joie de folie” al creației.

Gabriel Stoian, Me, Myself and I, ulei pe pânză, 2023-2024, ©Annart

Deși, în acest articol s-a pus accentul pe partea figurativă a expoziției care se află la etajul I al galeriei, conceptul curatorial a prevăzut și integrarea unor lucrări de artă din spectrul abstractului. Astfel, curatorul Horațiu Lipoț a adus în fața publicului un număr de lucrări diverse de la artiști precum Radu Comșa cu instalația „Egenieerd Null”, Adelina Ivan, cu lucrărea „Colonade” sau Vladiana Ghiulvessi cu opera „Structure number 4”care să probeze identitatea stilistică ale unor piese de artă create din diferite materiale practice,unele dintre ele cu scop caznic sau industrial . Astfel, ideile de „Wild at heart” sau „Weird on top” se sintetizau într-o necesitate a artiștilor să se separe de tot ceea ce este considerat a fi artă în ochii vizitatorilor; reorganizarea acestor obiecte din fier sau materiale textile într-o figură abstractizată  sau, în anumite privințe, de linii geometrice trasate pe diverse suprafețe  redefinesc modul în care operele de artă sunt produse. Dacă în stilurile muzealizate, estetica este centrată pe o rigurozitate stilistică evidentă, în care regulile vizuale sunt respectate cu sfințenie, sunt înlocuite de o altă exprimare artistică dincolo de formalismul cu care oamenii asociază lucrările de artă; în imaginația artistului, orice obiect se poate însufleți într-o operă atâta timp cât exprimă voința, determinarea și puterea de creație a artistului fără a se agăța de anumite valori estetice prestabilite.

Ca o concluzie, expoziția curatoriată de Horațiu Lipoț ”Wild at heart, weird on top” semnifică un proiect curajos care inspiră prin diversitatea operelor expuse pentru a întări sentimentul de libertate și necesitatea individului de a oferi alternative de creativitate care să îi fundamenteze nevoia de comunicare cu cei din jurul său. În cadrul titlului, a fost survenită o schimbare, prin care am modificat expresia „Weird on top” cu „Sweet with art” pentru a accentua că în spatele percepției uneori pripite ale oamenilor legate de artiști și de creațiile lor există o dedicare și o reală dragoste față de operele pe care le creează, lucrări ce poartă părți din sufletul lor.

În cadrul expoziției mai puteți regăsi tablori semnate de artiști precum David Farcaș - „Robespierre”, Andrei Tudoran- „Autoportret la Fereastră” sau Matei Dumitru cu lucrarea „Painting for commercials”.  Expoziția este deschisă la AnnaArt Gallery până pe data de 6 iunie. 

Radu Comșa, Egenieerd Null (alpha chanel); instalație, 2026, ©Annart

Vladiana Ghiulvessi, Structure number 4, acrilic pe pânză marufată pe lemn, ©Annart

David Farcaș, Robespierre, ulei pe pânză, 2026, ©Annart

Matei Dumitru, Painting for commercials (Angels Six), acrilic, tempera, oțel, transfer fotografic pe hârtie, 2026, ©Annart

Biografie:

Mihnea-Paul Popescu (n.2001) este un tânăr critic de artă și curator în curs de formare care studiază atent dezvoltarea sectorului artei contemporane din România. Absolvent al studiilor de licență ale Facultății de Istorie a Artei din cadrul Universității București completate ulterior cu Masterul în Istoria Artei și Filosofia Culturii, Mihnea a studiat rolul lucrărilor de artă românească în marile colecții ale țării și semnificația fenomenului colecționismului de artă în susținerea artiștilor tineri de a continua să creeze.