Shadows of The Mind - Roger Ballen. Retrospectivǎ asupra expoziției de la Scânteia +

Roger-Ballen. Portret

În scena fotografiei de azi, ar fi greu să susții că opera lui Roger Ballen nu se distinge printre abordări mai „contemporane” sau orientari mai „conceptuale”. Un mândru auto-intitulat formalist, artistul este fără îndoială un produs al epocii sale — născut în 1950, format ]n jurul fotografilor agenției Magnum în New York și începând să practice fotografia cu seriozitate în anii 1970, odată cu călătoriile sale prin întreaga lume. Pe atunci, fotografia (în mod surprinzător) încă se lupta să-și găsească locul în lumea artelor, pe atunci încă deseori legată legată de genul documentar. E un context ce face cu atât mai interesantă retrospectiva artistului, intitulată „Shadows of the Mind”, găzduită în această primăvară de Scanteia+ în București, curatoriată de Hercules Papaioannou și asistată de Horațiu Lipot. Deși o privire în sine liniară asupra traiectoriei lui Ballen, este interesant modul în care expoziția funcționează, totodată, ca un soi de microcosmos al diverselor perspective și abordări ce n de fotografic în ansamblu, dezvoltate de-a lungul celor peste cinci decenii de activitate a sa.

Vedere din expozitie, Shadows of The Mind - Roger Ballen, 2026, ©Dani Gherca

Oarecum știam la ce să mă aștept de la imagini, întâlnite deja în variate locuri de-a lungul anilor. Nu știam însă la ce să mă aștept de la expoziție și de la modul în care va fi panotata la Scanteia+. Intrarea, o antecameră iluminată slab, ce includea două lifturi de serviciu, era dedicată video-ului sau Ballenesque, lansat acum 8 ani împreună cu publicația omonimă. O alegere potrivită, întrucât reprezintă o (evidenta) sinteză a stilului artistului: dur, bogat în contraste (atât în ceea ce privește iluminarea, cât și subiectele), cu elemente aparent disparate ce se luptă pentru atenția ta în cadru, învăluite în întuneric și mister, mult mai în acord cu subconștientul decât cu rațiunea. Imaginați-vă surprinderea mea când, odată intrat în sala propriu-zisă, m-am confruntat cu o expoziție destul de „blândă”, de tip „cub alb”, în care proiectele lui Roger Ballen erau scăldate în lumină și expuse în ordine cronologică. Excepția de la această abordare „curată” a fost scheletul unei cocioabe din lemn a unei case din mijlocul sălii, ce adăpostea în mod adecvat seria sa Boarding House, incluzand și câteva imagini din Shadow Chamber. 

Vedere din expozitie, Shadows of The Mind - Roger Ballen, 2026, ©Dani Gherca

Nu are rost să prezint pe larg fiecare dintre proiectele lui Ballen (există suficiente resurse atât online, cât și offline, dedicate acestora), dar ar fi util să subliniem câteva puncte cheie. Este de remarcat, de exemplu, modul în care curatorii au ales ca punct de plecare seria Dorps (1979–1986). Seria sa anterioară, Boyhood (publicată în 1979), cu fotografii care făceau aluzie la „frăția” băieților din întreaga lume, promova un mesaj idilic similar celui al expoziției „Family of Man” din 1953, susținând mitologii oarecum naive. Însă Dorps este într-adevăr o alegere mult mai potrivită ca punct de plecare al unei retrospective, având în vedere că tocmai în această perioadă, în timp ce documenta micile orașe și sate din Africa de Sud, Ballen a început să-și contureze unele dintre trăsăturile sale definitorii, precum utilizarea exclusivă a formatului pătrat, interesul pentru spațiul interior (atât fizic, cât și psihologic) sau pentru firele și liniile din cadru.

Vedere laterală a hotelului Middelburg, 1983 — din seria Dorps

Ceea ce a devenit imediat evident, odată cu întreaga expoziție parcursă, a fost ironia unui artist obsedat de calitățile formaliste ale fotografiei (un fapt pe care l-a evidențiat foarte clar în turul său ghidat), care, de-a lungul carierei sale, a reușit totuși să reflecte majoritatea schimbărilor de paradigmă prin care a trecut acest mediu în timpul vieții sale. Și-a făcut debutul în documentarul social cu Dorps și Platteland (1986–1994), probabil încă sub influența fotografilor de la Magnum cu care a crescut în New York, documentând zonele sărace din Africa de Sud și populația albă din acestea. 

Frații Johan și Bertie, W TVL, 1987 — din seria Platteland

Ulterior, dacă proiectele anterioare arătau doar semne de fotografie înscenată, el a adoptat pe deplin această abordare în cadrul seriei Outland (1994–2001). La Shadow Chamber (2001–2005) și Boarding House (2001–2005), imaginile au devenit pânze pe care Ballen își exprima meditațiile asupra subconștientului. Artistul a folosit o asemenea abundență de medii, personaje și recuzită pentru a construi lumi interioare în perspective aplatizate (prin utilizarea intensă a blițului și a diafragmelor mici în spații înguste), încât granițele dintre fotografie, teatru, pictură (brută) și sculptură s-au estompat.

Show off, 2000 (Din seria, Outland series)

În timp ce aceste două serii au servit drept puncte de trecere în dezvoltarea stilului său „ballenesque”, Asylum of The Birds (2009–2014) și Spirits and Spaces (2025) reprezintă apogeul acestuia (cea din urmă fiind, de asemenea, prima sa incursiune în lumea culorii), împingând și mai departe limitele acestui mediu de exprimare. 

Suspended, 2012 —din seria Asylum of The Birds

Deși nu este cel mai recent proiect al său, Theatre of Apparitions (2016) ne ajută mai bine să tragem o concluzie cu privire la abordarea în continuă evoluție a artistului față de fotografie, reprezentând simultan o îndepărtare radicală și o consolidare subtilă a acesteia. Inspirat de desenele dintr-o închisoare de femei abandonată, el a creat propriile sale picturi în stil brut pe ferestre, pentru ca apoi să folosească aparatul foto în a le înregistra împreună cu lumina care strălucea prin ele. În documentarea acestor desene temporare, s-ar putea susține cu ușurință că fotografia este un simplu instrument, dar la fel de bine s-ar putea susține că nu există un mediu mai adecvat pentru a surprinde lumina însăși. Astfel, fotografia poate fi interpretată ca un fel de „apariție”, o fantomă a ei însăși, al cărei statut este pus sub semnul întrebării și contestat, în ton cu epoca actuală.

Nightwalker, 2009 — din seria Theatre of Apparitions

O notă e că nu se poate vorbi despre opera (timpurie) a lui Roger Ballen fără a aborda ceea ce este probabil cea mai frecventă critică adusă acesteia. El a fost acuzat de nenumărate ori că produce, pe scurt, “poverty porn” (pornografie a sărăciei), mai ales în ceea ce privește portretele sale din seria Platteland. Și, cu toată sinceritatea, unele dintre cele mai faimoase fotografii ale sale (precum ar fi cea Dresie și Casie, gemeni) se încadrează clar în această categorie prin definiție — senzaționalizarea și obiectificarea persoanelor sărace pentru satisfacția și divertismentul unui public cu o situație socială mult mai bună (în acest caz vizitatorii galeriilor, cumpărătorii de publicații, vizitatorii muzeelor). Consider totuși că există o multitudine de niveluri ale acestei ofense, iar Ballen îmi pare că se situează mai degrabă la un nivel ușor. Ascultându-l vorbind despre opera sa în general, e clar că imaginile problematice se încadrează mai degrabă în simpla sa căutare estetică a straniului și exoticului, decât într-o atitudine condescendentă. Mai mult, contextul e important, mai ales având în vedere că cea mai mare parte a criticilor vizează Platteland, o serie realizată în perioada căderii apartheidului, documentând ironia unei minorități privilegiate în declin; fotografiile reprezintă astfel ceva mai mult decât un simplu spectacol. (De asemenea, trebuie menționat că Ballen afirmă că menține relații strânse cu majoritatea subiecților pe care i-a fotografiat. O afirmație lăudabilă, dacă este adevărată, dar care nu poate fi verificată în mod semnificativ.) 

Vedere din expozitie, Shadows of The Mind - Roger Ballen, 2026, ©Dani Gherca

Cadrul din lemn al unei barăci situate în centrul expoziției a servit drept mărturie a orientării decisive a artistului către subconștient prin odată cu proiectele Shadow Chamber și Boarding House — un soi de cameră dezgolită în interiorul altei camere, un strat în interiorul altui strat (similar chiar traiectoriei sale artistice, și o aluzie la studiile sale de psihologie și la doctoratul în geologie). Dar construcția a sintetizat de asemenea perfect abordarea sa în general, Roger Ballen fiind un artist care își expune cărțile pe masă pentru ca toată lumea să le vadă, cu mențiunea că acele cărți nu sunt niciodată pe deplin lizibile. Retrospectiva de la Scanteia+ a funcționat în mare măsură în același mod, dezvăluind publicului românesc cea mai mare parte a operei sale, dar obligând privitorul să-și formuleze propria interpretare, fără a oferi niciodată răspunsuri clare.

Vedere din expozitie, Shadows of The Mind - Roger Ballen, 2026, ©Dani Gherca

Andrei Mateescu este un artist care lucrează cu fotografia, absolvent al Universității Naționale de Arte din București susținându-și lucrările de licență și disertație în cadrul departamentului de Fotografie și Imagine Dinamică. Principalele sale interese de cercetare țin de rolul imaginii post-fotografice și de capacitatea crescândă a acestui mediu de a construi și deconstrui realități și tensiuni în peisajul vizual hipersaturat de astăzi.

Next
Next

Două expoziții noi și o lansare editorială la Galeria Catinca Tabacaru