Progresul nu este o linie dreaptă, dar nici una strâmbă
De-a lungul istoriei, definiția progresului a căpătat mai multe sensuri cunoscute de lume. Unii oameni au asociat progresul cu evoluția industrială și cu epoca mașinilor. Alți oameni au asociat ideea de progres cu lupta din secolul XX a societății pentru respectarea drepturilor ce țin de egalitatea de gen sau de minoritățile rasiale din America; însă, destul de puține au fost discuțiile care să identifice desfășurarea progresului în artă. Ce înseamnă mai exact „progresul”? Cum se manifestă procesul în actul de creație? Răspunsul este influențat de mai mulți factori care stau la baza procesului. Galeria IOMO, prin intermediul expoziției Progress is not a straight line propusă în cadrul aniversării sale de 5 ani, ar încerca, măcar parțial să explice această dilemă. În plus, în interiorul galeriei se regăsesc nume mari din arta contemporană precum Adrian Ghenie, Aemen Ededeen, Angeles Agrela, Katherina Olschbaur, completate de alte nume de referință din arta românească feminină, precum Emma Păvăloaia sau Ecaterina Vrana.
De regulă, nume mari din istoria artei atrag după ele un număr semnificativ de vizitatori ceea ce ar fi fost de preferat și la vernisajul expoziției IOMO. În special, lipsa unei promovări atente care să pună accentul pe artiștii expuşi, explică participarea redusă a vizitatorilor la eveniment. În fapt, este vorba doar de marketing, ceea ce galeriei IOMO nu i-a lipsit întotdeauna.
Și ca să dau credit artei feminine contemporane românești, deschid turul expoziției cu pictura „Nature guiding my only thoughts” a artei clujene Emma Păvăloaia. Realizată în stilul clasic cu care ne-a obișnuit artista, lucrare ei se remarcă printr-o abordare suprarealistă a tematicii post-apocaliptice, îmbinând și anumite elemente futuriste la nivelul construcției obiectelor.
Contopirea acestor două tematici ce par distincte la prima vedere completează tabloul haotic al gândurilor umane: fiecare obiect redat pe pânză de la clădirile miniaturizate, la mobilierul din încăpere sau la farfuria de pe masă încărcată cu diamante simbolizează amalgamul de memorii disipate în interiorul minții umane. În fapt, dezordinea mintală conturează și o joacă a imaginației omului, mereu surprinsă în a construi și în același timp în a fragmenta imaginile și experiențele ființei în raport cu natura și cu lumea din jurul său. În privința cromaticii, nuanțele reci și întunecate de albastru, negru și mov potențează formele și figurile asociate procesului de gândire umană, înglobându-le într-o aură de mister și de enigmă.
Emma Păvăloaia- „Nature guiding my lonely thoughts”, Oil on canvas, 2025, 210x195 cm, © IOMO
Cea de-a doua lucrare Couple in bed se remarcă prin dimensiunile sale impresionante și oferă și o anumită anumită notă ușor sensibilă și umană conceptului expozițional. Interesul pentru acest tablou nu mi-a fost stârnit de mărimea pânzei, ci mai degrabă de stilul autentic abordat de artistul american Aemen Ededeen (pe numele său real Joshua Hagler) care îmbină expresionismul contemporan german cu elemente stilistice ale artei abstracte newyorkeze de la începutul anilor ’70. Lucrarea sa, intitulată Couple in bed se desfășoară pe hârtie într-o mod care ar putea fi catalogat ca un tumult, ca un haos al relației învăluit sub forma unui joc erotic al cuplului îndrăgostit. Formele curbe abstractizate ale corpurilor umane nuanțate de galbenul strident al corpurilor reprezentate induce privitorul într-o transă în care resimte vibrațiile și profunzimea emoțiilor și simțirilor celor două personaje îndrăgostite. Așadar, accentul nu este pus în sine pe corpul uman sau pe o structură anatomică, ci pe intensitatea sentimentului de iubire, acesta fiind centrat în prim-planul lucrării.
Aemen Ededeen - Couple in bed Oil and paper on polyester film on panel in 9 parts, 2020,
Cea de-a treia lucrare, așezată în spatele galeriei, se intitulează Visitations și este pictată de artista Katherina Olschbaur . Ce se poate remarca aici este stilul diversificat de redare al liniilor și figurilor prin care se îmbină mai multe abordări stilistice clasice inspirate din cubismul lui Pablo Picasso sau de Art Deco-ul Tamarei de Lempicka sub o formă proprie prin care intenționează să transpună frumusețea feminină prin intermediul nudității. Întruchiparea personajelor feminine sub figura unor îngeri aduce o notă subtilă de compasiune și empatie lucrării, dezvăluind și o dublă valență a semnificației tematice. În acest sens, metafora vizitării expune pe de-o parte o cercetare profundă și intrinsecă a artistei în căutarea propriei iertări, iar pe de altă parte o conexiune dintre om și divinitate, la cea din urmă contribuind trăsăturile figurative inspirate din mitologia greacă, după chipul zeiței Afrodita. Referințele discrete ale artei renascentiste se îmbină cu construcțiile estetice ale artei moderne printr-o gamă cromatică diversificată ce conține un fundal albastru deschis peste care se aplică nuanțele de alb ce evidențiază sculpturalitatea și voluptatea mușchilor.
Katherina Olschbaur- Visitations, 2020-2021, Oil on linen, 226x220 cm
În continuare, ceea ce pot remarca la expoziția „Progress is not a straight line” se leagă de conceptul genial prin cinismul său de a ironiza progresul în artă ca pe o linie/ traiectorie pe care artistul trebuie să o respecte. În fapt, metafora liniei subțiri pleacă și de la drumul alunecos pe care arta contemporană, împreună cu artiștii o urmează, un drum care în nici un caz nu este unul drept, în care se confruntă cu experiențe diverse pozitive sau negative, cu o puternică încărcătură emoțională spre creație. De fapt,conceptul expoziției ține de cum percepem parcursul către progres în arta contemporana. Arta ca să evolueze nu mai are nevoie să urmărească o traiectorie prestabilită ca în istorie în care apariția unui nou tablou poate genera o nouă școală estetico-filozofică care schimba direcțiile culturale cu totul. Dimpotrivă, am putea spune! În arta contemporană, evoluția artistică nu este dreaptă, nu urmează un pattern clar, ci ține în sine de capacitatea individuală a artistului de a-și utiliza imaginația și creativitatea pentru a dezvolta un produs artistic unic. În acest caz, exprimarea artistică nu mai este monopolizată de o școala care îi impune artistului un set de canoane și rigurozități stilistice asemănătoare unei linii drepte și subțiri pe care este nevoită să o calce cu „vârful degetelor, ci întocmai, îi oferă posibilitatea ca prin viziunea sa artistică, să fie responsabil pentru perpetuarea creativității.
În final, esența expoziției constă în celebrarea frumuseții și diversității cu care arta contemporană românească a încântat publicul de-a lungul anilor. Prezența unei lucrări semnate de Adrian Ghenie într-o galerie în București, fie și ea mai de la începutul carierei sale de artist reprezintă un eveniment de referință pentru aniversarea galeriei, dar şi pentru comunitatea artistică românească. În cadrul galeriei, se mai găsesc lucrări semnate și de alți artiști cunoscuți precum Mircea Roman cu lucrările Om în roșu și Înțelept, Ecaterina Vrana cu lucrările ei unice, neintitulate, Bony Ramirez, cu lucrarile Slaying Snake și Delonix Regalia, Cathrin Hoffmann cu lucrarea Human hand for scale și lucrarea abstractizată a artistului coreean Sea Hyun Lee denumită Between Red 160.
Autor: Mihnea-Paul Popescu (n.2001) este un tânăr critic de artă și curator în curs de formare care studiază atent dezvoltarea sectorului artei contemporane din România. Absolvent al studiilor de licență ale Facultății de Istorie a Artei din cadrul Universității București completate ulterior cu Masterul în Istoria Artei și Filosofia Culturii, Mihnea a studiat rolul lucrărilor de artă românească în marile colecții ale țării și semnificația fenomenului colecționismului de artă în susținerea artiștilor tineri de a continua să creeze.