Living Art for the Living Flesh
Vedere din expo The Living Flesh, ©LeiLei Gallery
Expoziția The Living Flesh de la LeiLei Gallery s-a deschis cu o tematică combinatoare de stiluri curatoriatǎ de artistul Mihai Voicu. Deși, îmbinările stilistice ar putea fi un punct de plecare în criticarea acestei expoziții, cel mai probabil intenția curatorului este de a aduna diferite stiluri de pictură și sculptură cu scopul de a contura un mesaj mai clar și de a arăta că artistul contemporan nu este constrâns de o școală sau un curent artistic anume.
Dintre artiștii expuși în cadrul galeriei, am remarcat câteva lucrări ce sintetizează conceptul expoziției: The Living Flesh, o metaforă ce ar descrie condiția umană a prezentului, omul modern desfășurându-și viața sub o carcasă formată din carne și oase care se mișcă mai degrabă sub inerția factorilor externi, decât sub propria forță și personalitate.
Printre pictorii care se remarcă cu o contextualizare ale tematicilor realismului american regăsite în lucrări semnate de Edward Hopper și Jacob Lawrence este Mihai Voicu, un artist emergent, student al Universității de Artă din București care își propune să redea o imagine a realității sub filtrul unei analize socio-politice asupra societății zilelor noastre. Pornind de la o critică asupra regimurilor extremiste de secol XX și a militarizării excesive ale unor ideologii criminale, lucrările lui Mihai Voicu din seria „Chaotic Matters” intenționează să ne atragă atenția asupra exceselor de zi cu zi: de la discursul puternic militarizat al societăților noastre care îndrumă la înarmare în masă și până la divizarea socială generate de aceste tipuri de direcții politice toxice pentru cetățenii de azi. Inserțiile rinocerului, animal inspirat din opera scriitorului Eugen Ionesco, metaforizează conceptul de supunere și uniformizare ale ființei umane în fața regimurilor totalitare, fără a pune întrebări sau a încerca să se împotrivească asupra acestor realități. Fundalul rinocerului este completat de peisajele industriale sau de ruinele mașinilor de război care conturează pericolele și excesele progresului: în cazul industrializarii și mecanizării, dacă procesele sunt concentrate în mâini greșite, pot provoca pagube catastrofale umanității. Lucrările sunt realizate pe placaj din lemn, și se remarcă o cromatică puternică, stridentă, ce amintește de fauvismul lui Henri Matisse, peste care se adaugă liniile și formele figurilor realizate într-o modalitate realistă. Peste lucrările expuse se va derula un film în alb și negru cu soldați din diferite tabere care lasă armele jos și se reunesc în perioade de armistițiu, pentru a arăta că în spatele dramelor războiului se află oameni simpli care au cel mai mult de suferit.
Un alt artist care mi-a atras atenția din sfera picturii este Marius Damian, cu lucrarea „Tihna”, o operă de artă ce amintește de stilul școlii expresioniste germane Der Bleue Reiter, stil care se remarcă printr-un dinamism estetic și tematic ce oferă o posibilitate artiștilor de a-și exprima propriile sentimente într-un mod direct și sincer, fără restrângerile tematice și estetice ale curentelor artistice precedente. Sentimentele de alienare, suferință, angoase, sunt portretizate sub forma chipului vecinului său, încărcat de grijile vieții sale și de brutalitatea mediului din care face parte. Utilizarea roșului aprins în această lucrare nuanțează cruditatea chipului uman afectat de trecerea timpului și de visceralitatea amintirilor brutale ale unei vieți trăite numai pentru o muncă asiduă, fără multe bucurii reale. Exploatarea acestui stil al artei de către pictorul Marius Damian aduce în prim-plan publicului o expresivitate sobră, tenebră, autentică prin durerea și spiritul melancolic pe care îl afișează, amintindu-ne că arta are rolul de a aduce privitorului și o imagine necosmetizată, brutală și rece a realității.
Marius Damian- „Tihna”, ulei pe pânză, 70x50cm, 2025
Expoziția se continuă și cu o suită de sculpturi care imortalizează momentele cheie ale expresivității omului, conturând o imagine contemplativă asupra relațiilor interumane, vulnerabilității cuplului mamă-copil și comuniunii om-societate cu ajutorul unei abordări inspirată din psihologie și filozofie. În fapt, porcul spinos reprezentat de sculptorul Alexandru Ranga (Crowbar) conturează echilibrul fragil dintre om ca ființă liberă, cu o identitate distinctă și obligația acestuia de a se integra în cutumele de funcționare ale societății. Țepii de pe spatele porcului reprezintă scutul de protecție a individului față de încălcarea sistematică a oamenilor, de multe ori cauzată în mod neintenționat, a intimității și independenței personalității sale. Astfel, complexitatea ființei umane, remodelată sub teoria filozofică a Porcului Spinos de Schopenhauer, exemplifică criza de identitate a lumii actuale, o teamă irațională a ființei umane de a interacționa și a comunica cu alte persoane din jurul ei, poziția strânsă, corcită a porcului reprezentând, în fapt, momentele de anxietate ale individului în încercarea sa de a se deschide în fața societății fără să își dezvăluie vulnerabilitățile și defectele.
Alexandru Ranga (Crowbar)- „Untitled”, 25x30x7 cm, metal, 2026
De la analizarea ființei umane în raport cu societatea, așa cum ne-o propune sculptorul Crowbar (Alexandru Rangă) în lucrarea sa, vom trece la câteva piese realizate de sculptorița Rebeca Ulici, care evidențiază relațiile de familie prin prisma propriei sensibilități. Tema centrală a sculpturii, iubirea dintre mamă-copil este redată sub forma unor siluete de culoare neagră ce ar înfățișa organele mamei sale (ficat și intestine), o metaforă la descompunerea corpului uman cauzat de procesul morții. Deși acest subiect este unul personal, cu o încărcătură emoțională profundă și destul de complicat de expus într-o galerie de artă este de remarcat curajul artistei de a-și expune vulnerabilitățile și durerea într-un mod deschis cu scopul de acceptare al procesului inevitabil al morții mamei sale. În fapt, sculpturile ce provin din seria „My mom is now worm food” se poziționează și ca o mărturie a artistei de a împărtăși cu empatie și compasiune vizitatorilor, călătoria ei spre autovindecare după traumele cauzate de decesul mamei sale. Piesele sunt confecționate din ceramică și sunt așezate pe o pernă de culoare bej care simbolizează trecerea în etern a sufletului, părțile de organe rămase nefiind altceva decât niște bucăți de carne pregătite să fie devorate de viermi.
Fundalul expoziție se sprijină pe un concept care descrie necesitatea creației pentru hrana spirituală a omului contemporan, o caracterizare succintă a condiției lui în căutare de răspunsuri la întrebări existențiale folosindu-se de imagini, forme și figuri. Conceptul metaforizat al „corpului ce trăiește” (The Living Flesh) se unește cu conceptul de „artă vie” prin care emoțiile, trăirile, sentimentele, idealurile omului rămân însămânțate de-a lungul timpului prin creație, drept o dovadǎ a rezilienței expresivității umane odată cu trecerea istoriei. În cadrul expoziției, se mai regăsesc și alte lucrări care se potrivesc tematicii expoziției precum „Nea Toma Caragiu”, lucrare în hârtie de 1Q Sapro, „Sassolni Nella Sarpa ”, ansamblu pictural realizat în ulei pe pânză de Mircea Modreanu, tablourile în stilul realismului contemporan ”Aequo Amino” și „Nina” de Cristina Tărbuc și sculptura „Rătăciți într-o Pădure de Posibilități” de Sergiu Chihaia.
Mihnea-Paul Popescu (n.2001) este un critic de artă și curator emergent, care studiază atent dezvoltarea sectorului artei contemporane din România. Absolvent al studiilor de licență ale Facultății de Istorie a Artei din cadrul Universității București completate ulterior cu Masterul în Istoria Artei și Filosofia Culturii, Mihnea a studiat rolul lucrărilor de artă românească în marile colecții ale țării și semnificația fenomenului colecționismului de artă în susținerea artiștilor emergenți de a continua să creeze.